1. Acasă
  2. |
  3. Evenimente
  4. |
  5. A construi memoria

A construi memoria

Muzeul Cărții și Exilului găzduiește luni, 8 decembrie 2025, la ora 17.00, vernisajul expoziției documentare „A construi memoria. Comunitatea italiană din Craiova: o istorie care continuă”, organizată sub patronajul Consulatului General al României la Torino, cu sprijinul financiar al Pirelli, Asociația Angora 2023 și altor parteneri.

Expoziția „A construi memoria” spune povestea italienilor care au ajuns la Craiova la începutul secolului  XX  și au contribuit la dezvoltarea regiunii. Este o invitație de a privi istoria ca pe o împletire de trasee, culturi și destine împărtășite. În decurs de trei decenii, între 1899 și 1930, prezența italiană în județul Dolj a crescut de la câteva zeci de familii la o comunitate de peste 480 de persoane, devenind un punct de referință în economia constructivă a orașului.

Traseul expozițional prezintă contribuția comunității italiene la Craiova secolului XX prin documente, imagini și mărturii. Panourile tematice sunt dedicate principalilor constructori (Dallan Barba & Peresutti, Ferdinando Bulfon, Pietro Adotti, Pietro Pascuttini, Trolli & Bardelli, Ollivero & Albertazzi), celor mai reprezentative clădiri (Strada Popa Șapcă, English Park, Vila Lucilla) și dimensiunii culturale a prezenței italiene (Giuseppe Vescovi).

Publicul poate urmări interviuri video cu istorici, arhitecți și cercetători care aprofundează contextul istoric și arhitectonic: printre aceștia, Carmen Banța, care reconstruiește contribuția italiană la arhitectura craioveană și povestea comunității vizibile și astăzi în Biserica Catolică „Toți Sfinții”, și Rodica Mixich, care reface traseul primilor italieni: de la meșteșugari la muncitori sezonieri, de la primele colonii precum Izvorul Rece la satul Italieni – acesta din urmă dispărut astăzi, dar încă viu în memoria locală.

Expoziția culminează cu un focus pe istoria familiei Bulfon-Bulandra, prin fotografii de arhivă și interviul video cu Adrian Bulandra, care redă chipul uman al unei continuități italiene care a traversat secolul XX. urbane, au introdus noi tehnici de construcție.

Luca Villa (Bologna), curatorul expoziției, este istoric al culturii și curator muzeal specializat în patrimoniu cultural transnațional, istorie colonială și narațiune vizuală. Doctor în Indologie și Tibetologie (Universitatea din Torino, 2012), a curatat expoziții la Museo Civico Medievale din Bologna (Prospettive d’Oriente. La Collezione Norman Jones, 2024-25, catalog Silvana Editoriale; I volti del Buddha. Dal perduto Museo Indiano di Bologna, 2018-19, catalog Bonomo Editore) și la Museo Civico del Risorgimento din Bologna (Libia 1911-1912. Colonialismo e collezionismo, 2022, catalog Patron Editore). A publicat eseuri în reviste internaționale precum The Silk Road Journal (Stanford University), Arte a Bologna și Strenna Storica Bolognese. Cercetările sale se concentrează pe colecții culturale, istorie colonială și pedagogie muzeală.

Expoziția va fi disponibilă la Muzeul Cărții și Exilului Românesc în perioada 8 decembrie 2025 – 12 ianuarie 2026.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CALENDAR INFORMAȚII
lunmarmieJvinSD
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031 
       
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031    
       
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
       
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
       
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930     
       
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
       
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
       
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30      
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031 
       
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930    
       
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31      
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
2425262728  
       
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
       
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930 
       
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
       
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30      
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031 
       
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031    
       
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
       
  12345
6789101112
20212223242526
2728293031  
       
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930     
       
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
       
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
26272829   
       
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031    
       
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930 
       
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
       
CATEGORII
Articole recente