Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează joi, 29 mai 2025, evenimentul Craiova Artelor, Istorie, Patrimoniu. Istorisiri de ieri și de azi, moderat de Cristina Gelep, asistent de cercetare la Muzeul Cărții și Exilului Românesc.
Prima secțiune a acestui eveniment, conferința „Pentru o istorie a Craiovei dincolo de monumente. Pornind de la familia Pleșia”, susținută de lect. univ. dr. Mihai Ghițulescu, va începe la ora 11.00 în Holul Expozițional al muzeului. .
Pornind de la două clădiri centrale ale Craiovei de astăzi, casele Pleșia, conferința propune o incursiune în lumea elitelor locale din prima jumătate a secolului XX, urmărind legăturile de familie și raporturile de putere.
Familia Pleșia a avut un important rol social, prin donații și susținerea instituțiilor culturale, cu un impact semnificativ asupra dezvoltării educației și culturii în Craiova. Cele două imobile sunt exemple de arhitectură boierească și reprezintă o parte importantă din patrimoniul istoric al orașului nostru. Vă invităm la acest eveniment pentru a afla mai multe despre istoria acestei familii care ilustrează și o schiță socială a Craiovei de altădată.
Cel de-al doilea eveniment desfășurat sub egida Craiova Artelor, Istorie, Patrimoniu. Istorisiri de ieri și de azi va începe la ora 12. În holul expozițional, va rula un film documentar, realizat de colegii noștri Dana Popescu, Adina Nicola și Florin Țenea, intitulat „Case de altădată – azi obiective emblematice ale Craiovei”.
Filmul documentar cuprinde o selecție în imagini a celor mai importante elemente arhitecturale ale Craiovei, însoțite de informații relevante care reflectă parcursul dinspre destinația inițială spre utilitatea lor în contemporaneitate. Fiecare clădire este o bijuterie arhitecturală în sine, oferind un farmec aparte și potențând frumusețea orașului.