𝐈𝐥𝐞𝐚𝐧𝐚 𝐕𝐮𝐥𝐩𝐞𝐬𝐜𝐮, 𝐩𝐫𝐨𝐳𝐚𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞, 𝐭𝐫𝐚𝐝𝐮𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 (𝐧. 𝟏𝟗𝟑𝟐, 𝐁𝐫𝐚𝐭𝐨𝐯𝐨𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐃𝐨𝐥𝐣 – 𝐝. 𝟐𝟎𝟐𝟏, 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚)

„Ți-am spus că nu cred în existența existenței fericite. Fericirea este o stare excepțională, cu totul deosebită de mulțumire, de liniște, de orice. Apariția ei meteorică și dispariția ei n-au un caracter programatic. Un om nu-și poate planifica fericirea. El își poate concepe o existență echilibrată. Poate lupta și trebuie să lupte pentru acest echilibru. Multe dezechilibre pornesc din nemulțumirea oamenilor de-a trăi fără fericire. Majoritatea acestor oameni concepe fericirea ca pe-un element exterior lor. Ei așteaptă fericirea ca pe-un dar din partea cuiva. O greșeală fundamentală. Fericirea, multă-puțină cîtă este, e-n noi și nu ne-o poate da cineva. Cineva nu poate decât să ne-o ia. Asta poate oricine și cu mare succes. Tu cum concepi o existență, hai să-i zicem tot «fericită»?” – Fragment din Ileana Vulpescu, Arta conversației, București, Editura Cartea Românească, 1980, p. 191

Muzeul Cărții și Exilului Românesc aduce un omagiu scriitoarei Ileana Vulpescu, născută la data 21 mai 1932, în comuna Bratovoești, județul Dolj.

În anul 2017, Ileana Vulpescu a donat o colecţie de peste 1.300 de volume către Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” – acest „loc sacru”, aşa cum obişnuia să amintească scriitoarea biblioteca din oraşul în care şi-a petrecut adolescenţa.

Colecția „Ileana și Romulus Vulpescu”, expusă la Muzeul Cărții și Exilului Românesc, cuprinde opera semnată de cei doi autori, beletristică și traduceri, volume bibliofile, cărți rare scrise în limba franceză, din domeniul filologiei, tipărite la final de secol XIX – început de secol XX, cărți ale personalităților culturii franceze și traduceri în limba franceză ale autorilor din România. Deși fondul de carte conține cărți în principal în limba franceză, există lucrări dedicate și altor spații culturale, precum cel italian, spaniol sau american. Literatura franceză este bine reprezentată de autori importanți ce dețin numeroase volume în cadrul colecției. Dintre aceștia pot fi menționați: Pierre de Ronsard, Molière, Jean Racine, Victor Hugo, Charles Exbrayat, Gérard de Villiers. De asemenea, donația se remarcă prin operele unor scriitori britanici precum: Agatha Christie, Ian Fleming, scriitoarea americană Mary Higgins Clark și scriitorul belgian Georges Simenon, care întregesc imaginea de ansamblu asupra literaturii, oferită de fondul vast de carte.

Prozatoarea și traducătoarea Ileana Vulpescu a urmat cursurile Școlii „Regina Elisabeta” și Liceul „Elena Cuza”, apoi ale Facultății de Filologie, secția limbă și literatură franceză, a Universității din București. Şi-a început activitatea profesională ca documentaristă, lucrând ulterior ca cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, Sectorul lexicografie şi lexicologie (1959-1975), colaborând la redactarea lucrărilor „Dicţionarul limbii române” şi „Dicţionarul explicativ al limbii române”.

A debutat cu povestirea „Scrisoare către un cunoscut” în revista „Familia” (1966), editorial cu traducerea unui roman de André Wurmuser din limba franceză (1963). În 1969, a fost lansată prima carte a autoarei, o culegere de povestiri şi piese de teatru, cu titlul „Candidaţii la fericire” în 1983.

Au urmat mai multe romane: „Rămas–bun” (1975), apărut și în ediția „Rămas–bun casei părintești” (1990), „Arta conversației” (1980), „Sărută pământul acesta” (1987), „Carnetul din port–hart” (1995).

Romanele „Rămas–bun”, „Arta conversației” și „Carnetul din port–hart” alcătuiesc o trilogie. Seria romanelor continuă cu „Arta compromisului” (2002), „De-Amor, De-Amar, De Inimă Albastră” (2005), „Viață, viață legată cu ață” (2007), „Pe apa sâmbetei” (2009), „Notă informativă bătută la mașină” (2011), „Noi, doamnă doctor, când o să murim” (2012), „Teatru francez”, tradus de Romulus Vulpescu (2016), „Preludiu” (2017). A colaborat la „România literară”, „Vatra”, „Flacăra”, „România Mare” etc.

Totodată, în stagiunea 1980–1981, a scris fantezia dramatică pentru copii „Grădina fermecată”, pusă în scenă la Teatrul de Păpuși din Iași. Dramatizarea „Artei conversației” s-a produs în 1983, după romanul cu același titlu în colaborare cu actorul George Bănică, la Teatrul Giulești din București, dar și cu reprezentații la Oradea, Craiova, Cluj–Napoca. „Singurătatea unei femei” (Arta conversației II) a fost inclusă în aceeași colaborare, pusă în scenă în 1990 la Pitești de compania particulară „Arlechin”.