1. Acasă
  2. |
  3. Comunicate de presă
  4. |
  5. 𝐄𝐌𝐈𝐋 𝐂𝐈𝐎𝐑𝐀𝐍 (𝐧. 𝟖...

𝐄𝐌𝐈𝐋 𝐂𝐈𝐎𝐑𝐀𝐍 (𝐧. 𝟖 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐑𝐚̆𝐬̧𝐢𝐧𝐚𝐫𝐢 – 𝐝. 𝟐𝟎 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟗𝟓),

 

 

Pe data de 8 aprilie 2024 se împlinesc 113 ani de la nașterea marelui Emil Cioran, unul dintre cei mai importanți filosofi români și scriitori ai secolului al XX-lea, membru al Generaţiei ʼ27, din care au făcut parte şi alţi mari exilaţi români, precum Mircea Eliade, Constantin Noica și Petre Țuțea. Cioran a intrat în mentalul colectiv printr-o operă puternic individualizată stilistic, de mare originalitate, scrisă în limba română și în limba franceză, tradusă în principalele limbi de circulaţie internaţională.

Emil Cioran s-a născut la data 8 aprilie 1911, în localitatea Rășinari, aflată la aproximativ 15 kilometri de Sibiu, care aparținea pe atunci Imperiului Austro-Ungar. Conform unui extras din Registrul Stării Civile, nașterea lui Emil „fecior, ortodox”, a fost înregistrată câteva zile mai târziu, pe 15 aprilie. Tatăl său, Emilian Cioran, era preot, după cum găsim în „Monografia satului Răşinariu“, de V. Păcală, volum publicat în 1915 şi aflat în prezent la Muzeul Etnografic din sat – „Preoţii de astăzi – Maniu Lungu, Emilian Cioran, Emilian Dancăş şi Pompiliu Simonetti în Răşinariu şi Ioan Marin în Râu Sadului încă pun multă căldură şi sârguinţă în munca lor pastorală. Influenţei şi lucrării lor conştiente se datoreşte în mare parte avântul ce tinde a-şi lua în prezent biserica din localitate”. Mama, Elvira, era fiică de nobil transilvănean, originară din Veneția de Jos, de lângă Făgăraș. După căsătorie, în anul 1906, familia Cioran s-a stabilit la Rășinari, iar în anii următori au venit pe lume cei trei copii: Emil, Aurel și Virginia.

                 „La Răşinari, Emil Cioran şi fratele lui, Aurel, aveau voie să zburde. Protopopul (n.r. – tatăl celor doi băieţi) îi lăsa să se joace cu toţi copiii ţăranilor. Se mai ruga să-i ia câte unul cu căruţa. A fost un rai pentru ei acest Răşinari”, după cum își amintea Eleonora Cioran, soţia lui Aurel Cioran, fratele scriitorului.

Cioran a desluşit primele taine ale învăţăturii la şcoala generală din satul natal, aceeaşi unde avea să înveţe şi Octavian Goga. Banca sa ocupă astăzi un loc de onoare în şcoală, iar un catalog păstrat aici în original vorbeşte despre parcursul şcolar al elevului Emil Cioran. De la Rășinari, Emil Cioran a plecat mai departe la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, una dintre școlile de elită din oraș. O foaie matricolă din liceu, din perioada 1922-1923, păstrată la Arhivele Naționale din Sibiu, arată că Cioran a fost un elev silitor, cu rezultate dintre cele mai bune. Tânărul licean obţine calificativele „foarte bine“ la religie, limba română, franceză, istorie, geografie, ştiinţe naturale şi desen şi „bine“ la germană, matematică, caligrafie, muzică şi gimnastică, fiind declarat promovat cu media generală „foarte bine“.

De la Sibiu a plecat în București, la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității București, unde a fost coleg cu Constantin Noica și i-a avut profesori pe Tudor Vianu și pe Nae Ionescu. În timpul facultății, a publicat articole în periodicele „Calendarul”, „Floarea de foc“, „Gândirea“, „Vremea“ şi „Azi“.

În anul 1934, i-a fost publicat primul volum, „Pe culmile disperării“, pentru care a primit  Premiul Comisiei pentru scriitorii tineri needitaţi şi Premiul Tinerilor Scriitori Români. Ulterior a publicat „Cartea amăgirilor“ (1935), „Schimbarea la faţă a României“ (1936), „Lacrimi şi sfinţi“ (1937). În perioada 1933-1935 a stat la Berlin, unde a fost bursier al Fundaţiei Humboldt. În anul 1937 a obținut o bursă a Institutului Francez din București și a plecat la Paris, unde a stat până în anul 1944. Acolo, în anul 1942, chiar la cantina studențească, a cunoscut-o pe Simone Boué, cea care, fără a-i fi fost soţie în acte, i-a stat alături până la plecarea în eternitate a filosofului.

În acelasi an a început să scrie „Îndreptar pătimaș”, ultima sa carte în limba română, încheiată în anul 1945, când Cioran s-a stabilit definitiv în Franța, unde a trait ca apatrid după retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste. În 1949 a devenit autor Gallimard, prima sa carte publicată la prestigioasa editură fiind Précise de décomposition, bucurându-se de importante aprecieri din partea criticilor, între care întâlnim nume mari ale culturii franceze: Claude Mauriac, André Maurois sau Maurice Nadeau. Este cartea pentru care avea să i se decerneze în 1951 Premiul „Rivarol” (Premiul Limbii Franceze), acordat anual unui autor străin care scrie în limba franceză.

Este un premiu special pentru că este singurul pe care l-a acceptat după plecarea în Franţa, iar juriul a avut o componenţă excepţională: André Gide, Gabriel Marcel, François Mauriac, André Maurois, Jean Paulhan, Jules Romains, Henri Troyat şi Jules Superville. Aşadar, are parte de recunoaştere în sferele cele mai înalte ale culturii franceze încă de la prima sa carte scrisă în „Hexagon”. Urmează o perioadă cu numeroase reuşite editoriale şi întâmplări culturale semnificative: în 1953, Paul Celan traduce „Précis de decomposition” în limba germană; în 1956 publică „La tentation d’exister”, cartea care va atrage atenţia regimului totalitarist de la Bucureşti şi mediului pseudo-intelectual subordonat acestuia, citirea cărţii în România fiind pedepsită şi cu închisoarea; este pentru o perioadă scurta (1956-1958 și 1964) director de colecție la importanta editură Plon etc. În 1960 apare „Histoire et utopie”, refuză premiul „Combat”, gest recurent în cariera sa. Este anul în care s-a mutat la mansarda de la etajul 5, la numărul 21 de pe strada Odeon, unde avea să locuiască până la finele vieţii. Locul a devenit rapid unul dintre centrele geografiei simbolice ale Parisului „românesc”, o adevărată atracţie pentru intelectualitatea românească.

A continuat să publice cu regularitate, fără să fie însă foarte prolific, cărţi de o valoare recunoscută pe toate meridianele culturii: „La chute dans le temps” (1964), „Exercisese d’admiration. Essais et portraits” (1986) – lucrare care conţine şi două eseuri despre Mircea Eliade, respectiv Benjamin Fondane, „Aveux et anathème” (1987) etc. În 1988 refuză Marele Premiu „Paul Morand” al Academiei Franceze, foarte consistent şi din punct de vedere financiar.

După aproximativ doi ani petrecuţi în clinica de geriatrie Broca din Paris, Emil Cioran s-a stins din viaţă pe 20 iunie 1995, în Oraşul Luminilor, fiind înmormântat în cimitirul Monparnasse.

Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc găzduieşte o serie de manuscrise şi documente, între care un caiet manuscris al cărţii „Amurgul gândurilor” (43 de file), dar şi corespondenţă, fotografii sau documente personale. În fondul nostru se regăseşte şi un ansamblul fotografic inedit care cuprinde o serie de portrete alb-negru ale lui Emil Cioran, surprins în intimitatea locuinței sale din Paris, în varii ipostaze intelectuale, dar și alături de partenera sa de viaţă, Simone Boué, realizate de celebrul fotograf mexican Rogelio Cuéllar.

Acestea au fost prezentate în premieră mondială publicului român de către Ambasada Mexicului în România cu ocazia aniversării a 80 de ani de relații diplomatice între cele două ţări, în 2015. Ele au fost donate Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc, completând patrimoniul iconografic al instituției noastre. De mare valoare muzeală sunt și documentele personale ale notoriului filosof, tradus pe toate meridianele lumii. Dintre acestea amintim: Carnet militar de identitate cu fotografie alb negru tip portret, dimensiune 4,5×6.5 cm, nr. 47, Regimentul 36 Obuziere, Bateria 1a, Sibiu, 1936; Carte poștală către familie scrisă cu cerneală neagră față-verso, text olograf, semnată și datată Paris, 21 octombrie 1938; carte poștală trimisă Soranei Țopa, text olograf în limba franceză scris cu cerneală albastră, Paris 26 decembrie 1977; fotografie alb negru tip buletin (5×4,5cm) cu Emil Cioran în tinerețe, fără dată, atelier fotografic necunoscut; Scrisoare text olograf în limba română, cerneală neagră, semnată Miluț și datată 04 noiembrie 1938, înrămată, scrisoarea este adresată părinților și face referire la certificatul de înscriere la Sorbona; Clișeu fotografic Polaroid, 1 fotografie color, în care apar Emil Cioran și Simone Boué, dar și un bărbat neidentificat, pe verso se regăsește menţiunea (olografă) Paris mai 1983.

Emil Cioran „a fost unul dintre cei mai mari gânditori ai secolului al XX-lea. Magician al paradoxului, filosofia lui are o vitalitate uimitoare, predicând în acelaşi timp disperarea” (Louis Monier, Basarab Nicolescu, Români din Paris, Bucureşti, Editura Vremea, 2018).

Facebook
Twitter
LinkedIn
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CALENDAR INFORMAȚII
lunmarmiejoivinsâmDum
  12345
6789101112
20212223242526
2728293031  
       
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930     
       
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
       
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
26272829   
       
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031    
       
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930 
       
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
       
CATEGORII
Articole recente
ARHIVE INFORMAȚII