Muzeul Cărții și Exilului Românesc marchează împlinirea a 111 ani de la nașterea lui Dumitru Milcoveanu, muzician pe care îl regăsim în colecțiile muzeului.
Dumitru Milcoveanu, compozitor, pianist, profesor, s-a născut la 3 ianuarie 1914, în comuna Buzoiești, județul Argeș. A absolvit Liceul „Brătianu” în anul 1932, Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Cluj în anul 1948, studiind în palalel și muzica. În anul 1939 a absolvit Conservatorul din Cluj, iar în anul 1949 Conservatorul din București, la clasa profesorului Paul Constantinescu.
Dumitru Milcoveanu a început să scrie poezie și proză, publicând sub numele Tache Milcoveanu în revistele: „Înmuguriri” (1933) și „F.O.R.” (1934), urmate, în anul 1943, de volumul de versuri: „Armoniile Singurătății”. A susținut numeroase concerte, recitaluri, emisiuni de radio. Ulterior, a scris muzică în aproape toate genurile muzicale, în special muzică de cameră, de teatru, vocal – simfonică, simfonică, corală, vocală.
A desfășurat o activitate muzicală permanentă, ca pianist, iniţial la Cluj (1941-1947), ulterior în Capitală, la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică (1947-1950), Teatrul Tineretului (1955-1956), Universitatea „Constantin I. Parhon” (1960-1962), Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (1963-1965), Şcoala Elementară de Arte Nr. 1 (1967-1976).
Membru activ al Uniunii Compozitorilor din România (1950), adept al clasicismului și romantismului sănătos, compozitorul și pianistul Dumitru Milcoveanu ne-a lăsat compoziții de valoare, studii teoretice, partituri, versuri, scrieri literare și filosofice, creionate în perioada postbelică.
Din creaţia proprie amintim simfoniile „Dor de ducă” (1940) și „Viziune cosmică” (1967), muzică de cameră- „Rapsodie românească pentru pian” (1940), muzică vocală şi corală. De altfel, Octav Calleya, prin efortul lui de restituire, i-a publicat parțial scrierile sale și i-a prezentat compozițiile: „Muzica numerelor – narațiune muzicală pentru mezzosoprană, tenor și orchestră”, „Gramatică și Armonie”, „Gamele muzicale în culori”, „Tablou sinoptic al corespondențelor între senzații”, „Scurt rezumat asupra cursului de Folklor” și numeroase poezii. Cu toate acestea, pianistul nu a fost agreat de Uniunea Compozitorilor, chiar s-a simțit marginalizat de regimul totalitar din țară, fiind lipsit de îndoctrinarea „democrat populară”.
Dezamăgit, în anul 1981, s-a mutat la Paris și a devenit membru activ în „Société des auteurs, compositeurs et éditeurs de musique” (SACEM) din Franța. A contribuit prin lucrări pianistice, instrumentale, corale și prin cele patru simfonii: Simfonia I: „Iluminata”, Simfonia a II-a, axată pe coloristică: „Peneș Curcanul” (pierdută), Simfonia a 3-a: „Eroul anonim” și Simfonia a 4-a: „Ecce Homo”(1983), dedicată Papei Ioan Paul al II-lea, considerat de către marele compozitor un „promoter al valorilor spirituale, al luptei pentru pace, pentru unificarea bisericii”.
Colecția ce poartă numele compozitorului și pianistului de origine română Dumitru Milcoveanu, disponibilă la Muzeul Cărții și Exilului Românesc reunește o fastuoasă gamă de partituri: muzică de cameră, de teatru, vocal–simfonică, simfonică, corală, vocală, schițe pentru anumite compoziții, studii teoretice, numeroase partituri cu însemnările olografe ale artistului, manuscrise în original ale poeziilor, scrieri literare și filozofice, precum și cele 3 simfonii: „Iluminata”, „Eroul anonim” și „Ecce Homo”.
De o deosebită valoare, din punct de vedere atât al activității componistice și concertistice, cât și al activității pedagogice, sunt lucrările didactice ale profesorului Dumitru Milcoveanu, dintre care amintim: „Muzica numerelor-narațiune muzicală pentru mezzosoprana, tenor și orchestră”, „Gramatică și Armonie”, „Gamele muzicale în culori”, „Tablou sinoptic al corespondențelor între senzații”, „Scurt rezumat asupra cursului de Folklor”.
