Expoziție găzduită de:
Expeditor: Mircea Eliade
Destinatar: Raffaele Pettazzoni
Loc: Paris
Dată: 10 februarie 1949
Limbă: franceză
Fond arhivistic: Fondo Pettazzoni, Biblioteca Comunale “G.C. Croce” – S. Giovanni in Persiceto
Scrisoare din 10 februarie 1949
Paris, 10 februarie 1949
Stimate Maestre,
Vă imaginați bucuria cu care v-am primit scrisoarea… Venind de la dumneavoastră, cea mai mică aprobare echivalează cu o strălucită recompensă. V-am considerat, încă de la începutul studiilor mele istorico-religioase, drept unicul meu Maestru – iar dacă Tratatul meu nu v-a displăcut prea mult, sunt mulțumit. Din păcate, viața pe care am dus-o după război m-a împiedicat să public lucrarea într-un singur volum. Capitolele cele mai importante și – am îndrăzneala să cred! – cele mai personale își vor găsi locul în al doilea tom: și Dumnezeu știe când va apărea acest al doilea volum! In orice caz, sper că eseul meu își păstrează utilitatea chiar și în forma sa actuală, atât de nefericit fragmentată.
Mai întâi, așa cum ați remarcat chiar dumneavoastră, mă străduiesc să arăt tot ceea ce este religios fără a mobiliza nici fenomenologia, nici fdosofia în general. O carte gândită timp de cincisprezece ani și compusă în opt păstrează prea multe inegalități și imperfecțiuni, iar eu sunt primul care își dă seama de aceasta. De aceea prefer ultimele capitole, mai puțin școlare și mai dense. Domnul Payot este responsabil pentru titlu! Mă gândisem la Prolegomene… sau Principii ale unei istorii a religiilor Nu am avut ambiția de a prezenta didactic o materie atât de evanescentă și nuanțată; am dorit doar să invit cititorul să reflecteze asupra unor fapte religioase prezentate nu fenomenologic, ci în contextul lor istoric.
Nu zâmbiți! Știu bine că, în ochii dumneavoastră, „istoria” implică responsabilități atât de mari încât, de pildă, compararea unui rit baptismal european cu un mit sau simbol acvatic echivalează cu a-ți interzice pretenția de a gândi istoric. Cât despre mine, după ce am studiat maeștrii istori ci smului de la Hegel până la Ortega, am devenit mai sceptic și mai tolerant. Am descoperit că există o enormă voință anti-istorică chiar și în omul cel mai condiționat istoric, o tendință către arhetip, către trans-istorie – și am fost surprins să constat cât de mult ajută orice act religios omul (orice om!) să depășească istoria. Al doilea tom al Tratatului meu și, parțial, Arhetipuri și repetiție, scot la lumină acest mecanism. în consecință, nu consider o ofensă adusă istoriei faptul de a compara realități religioase în aparență eterogene…
Dar m-am lăsat antrenat într-o discuție pe care nici o carte întreagă nu ar fi suficientă să o deschidă! Sper să vă întâlnesc curând la Paris, pentru a vă expune câteva linii generale ale poziției mele teoretice. Deocamdată vă mulțumesc și vă rog să citiți ultimele patru capitole, căci de la ele înainte continuă materia celui de-al doilea tom.
I-am scris recent domnului Widengren și aștept răspunsul său. Nu o cunosc, din păcate, pe doamna Rutten – dar mă voi interesa. Cu mulțumirile și admirația mea,
Mircea Eliade
PS. Și domnul De Martino? Este mai bine?!
Mittente: Mircea Eliade
Destinatario: Raffaele Pettazzoni
Luogo: Parigi
Data: 10 febbraio 1949
Lingua: francese
Fondo archivistico: Fondo Pettazzoni, Biblioteca Comunale “G.C. Croce” – S. Giovanni in Persiceto
Lettera del 10 febbraio 1949
Parigi, 10 febbraio 1949
Caro Maestro,
Potete immaginare la gioia con cui ho ricevuto la vostra lettera… Venendo da voi, la minima approvazione equivale a una splendida ricompensa. Vi ho considerato, fin dall’inizio dei miei studi storico-religiosi, come il mio unico Maestro – e se il mio Trattato non vi ha troppo deluso, ne sono soddisfatto. Purtroppo, la vita che ho condotto dopo la guerra mi ha impedito di pubblicare il mio lavoro in un solo volume. I capitoli più importanti e – ho l’audacia di crederlo! – i più personali troveranno posto nel secondo tomo: e Dio solo sa quando apparirà questo secondo volume! In ogni caso, spero che il mio saggio conservi la sua utilità anche nella forma attuale, così sgradevolmente frammentata.
Anzitutto, come voi stesso avete osservato, mi sforzo di mostrare tutto ciò che vi è di religioso senza mobilitare né la fenomenologia, né la filosofìa in generale. Un libro pensato per quindici anni e composto in otto conserva troppe disuguaglianze e imperfezioni, e sono il primo a rendermene conto. È per questo che preferisco gli ultimi capitoli, meno scolastici e più densi. Il responsabile del titolo è il signor Payot! Avevo pensato a Prolegomeni… oppure Principi di una storia delle religioni. Non ho avuto la pretesa di presentare didatticamente una materia così sfuggente e sfumata; ho voluto soltanto invitare il lettore a riflettere su fatti religiosi presentati non fenomenologicamente, ma nel loro contesto storico.
Non sorridete! So bene che, ai vostri occhi, la “storia” comporta responsabilità tali che, per esempio, paragonare un rito battesimale europeo a un mito o simbolo acquatico equivale a rinunciare alla pretesa di pensare storicamente. Quanto a me, dopo aver studiato i maestri dello storicismo da Hegel fino a Ortega, sono diventato più scettico e più tollerante. Ho scoperto che esiste una enorme volontà anti-storica anche nell’uomo più condizionato storicamente, una tendenza verso l’archetipo, verso il trans-storico – e sono rimasto colpito nel constatare quanto qualsiasi atto religioso aiuti l’uomo (qualsiasi uomo!) a superare la storia. Il secondo tomo del mio Trattato e, in parte, Archetipi e ripetizione, mettono in luce questo meccanismo. Di conseguenza, non considero un’offesa alla storia il fatto di comparare realtà religiose in apparenza eterogenee…
Ma mi sono lasciato trascinare in una discussione che non basterebbe un libro intero ad avviare! Spero di incontrarvi presto a Parigi, per esporvi alcune linee generali della mia posizione teorica. Per il momento vi ringrazio e vi prego di leggere gli ultimi quattro capitoli, poiché è a partire da essi che prosegue la materia del secondo tomo.
Ho scritto recentemente al signor Widengren e attendo la sua risposta. Non conosco, purtroppo, la signora Rutten – ma me ne interesserò. Con i miei ringraziamenti e la mia ammirazione,
Mircea Eliade
PS. E il signor De Martino? Sta meglio?!
Expeditor: Raffaele Pettazzoni
Destinatar: Mircea Eliade
Loc: Roma (?)
Dată: 18 februarie 1949
Limbă: franceză
Fond arhivistic: Fondo Pettazzoni, Biblioteca Comunale “G.C. Croce” – S. Giovanni in Persiceto
Răspunsul din 18 februarie 1949
Eliade, 18 februarie 1949
Dragul meu prieten,
doresc să vă spun încă o dată cât de mult apreciez și admir lucrarea dumneavoastră. Ea marchează un progres în studiile noastre. Istoria religiilor nu mai este redusă de multi savanți la filosofie, antropologie sau etnologie religioasă. Eu însumi am pornit de acolo și sunt încă, în parte, reținut de aceste rămășițe. De-a lungul cercetărilor mele m-am convins că religia este altceva decât formele în care se manifestă. Trebuie să renunțăm a o studia istoric? Trebuie să revenim la vechea denumire de știință comparată a religiilor? Nu cred. Orice studiu al vieții spiritului în manifestările sale nu este decât istorie. Istoricismul meu integral nu este câtuși de puțin dogmatic. Problemele dumneavoastră sunt problemele mele. în afara acestei problematici nu există progres pentru istoria religiilor. Cât despre soluții, ele pot diverge. Rămâne totuși adevărat, după părerea mea, că toate intră în istorie. Arhetipurile însele nu sunt, în opinia mea, date a priori: ele au o origine, o formare, deci o istorie care trebuie reconstruită. Vă spun aceasta pentru a înțelege cu cât interes voi citi viitoarea dumneavoastră lucrare.
Tocmai am primit noul fascicul al RHR și vă mulțumesc foarte cordial pentru recenzia volumului meu. Nu am citit încă articolul dumneavoastră despre zeul legător, care se anunță foarte interesant. Este deja stabilit că voi ține conferințe la Universitatea din Bruxelles în săptămâna 3-10 aprilie. Mă bucur la gândul că voi avea în sfârșit ocazia să vă întâlnesc, fie la dus, fie la întors. Intenționez, cu această ocazie, să îi vizitez pe domnii Dumézil și Puech, poate și pe domnul Couchoud și alti colegi, dacă voi avea timp. Dar nu voi avea decât una sau două zile la dispoziție. Voi aduce cu mine o Religie greacă cu primele capitole. Vă voi ruga să o transmiteți domnului Gouillard pentru a-i cere o probă de traducere.
Contextul documentului
Scrisorile schimbate în februarie 1949 reprezintă unul dintre cele mai intense momente ale întregului epistolar. în ele, Eliade și Pettazzoni discută probleme centrale pentru istoria religiilor: semnificația comparației, raportul dintre istorie și simbol, valoarea structurilor religioase și rolul interpretării. Formula lui Pettazzoni «Vos problèmes sont mes problèmes» sintetizează natura confruntării lor: nu o opoziție între poziții ireconciliabile, ci o reflecție comună asupra problemelor fundamentale ale disciplinei. Divergențele metodologice devin aici un instrument de avansare a cercetării.
Mittente: Raffaele Pettazzoni
Destinatario: Mircea Eliade
Luogo: Roma (?)
Data: 18 febbraio 1949
Lingua: francese
Fondo archivistico: Fondo Pettazzoni, Biblioteca Comunale “G.C. Croce” – S. Giovanni in Persiceto
Risposta del 18 febbraio 1949
Eliade, 18 febbraio 1949
Caro Amico,
desidero dirvi ancora quanto apprezzo e ammiro la vostra opera. Essa segna un progresso nei nostri studi. La storia delle religioni non viene più ricondotta da molti studiosi alla filosofìa, all’antropologia o all’etnologia religiosa. Io stesso sono partito da lì e sono ancora trattenuto in parte da questi residui. Nel corso delle mie ricerche mi sono convinto che la religione è qualcosa di diverso dalle forme nelle quali si manifesta. Bisogna rinunciare a studiarla storicamente? Bisogna tornare all’antica denominazione di scienza comparata delle religioni? Non lo credo. Ogni studio della vita dello spirito nelle sue manifestazioni non è altro che storia. Il mio integralismo storicista non è affatto dogmatico. I vostri problemi sono i miei problemi. Al di fuori di questa problematica non c’è progresso per la storia delle religioni. Quanto alle soluzioni, esse possono divergere. Resta tuttavia vero, a mio avviso, che tutte rientrano nella storia. Gli archetipi stessi non sono, secondo me, dei dati a priori: hanno un’origine, una formazione, dunque una storia che occorre ricostruire. E per dirvi con quale interesse leggerò la vostra prossima opera.
Ho appena ricevuto il nuovo fascicolo della RHR e vi ringrazio molto cordialmente della vostra recensione del mio volume. Non ho ancora letto il vostro articolo sul dio legatore, che si annuncia molto interessante.
E ormai stabilito che terrò delle conferenze all’università di Bruxelles durante la settimana dal 3 al 10 aprile prossimi. Mi rallegro all’idea che avrò finalmente l’occasione di incontrarvi, sia all’andata sia al ritorno. Conto, in quell’occasione, di andare a trovare il signor Dumézil e il signor Puech, forse anche il signor Couchoud e altri colleghi, se ne avrò il tempo. Ma avrò soltanto uno o due giorni a disposizione. Porterò con me una Religione greca con i primi capitoli. Vi pregherò di volerla trasmettere al signor Gouillard per chiedergli una prova di traduzione.
Contesto del documento
Le lettere scambiate nel febbraio 1949 rappresentano uno dei momenti più intensi dell’intero epistolario. In esse Eliade e Pettazzoni discutono questioni centrali per la storia delle religioni: il significato della comparazione, il rapporto tra storia e simbolo, il valore delle strutture religiose e il ruolo dell’interpretazione. La formula di Pettazzoni «Vos problèmes sont mes problèmes» sintetizza la natura del loro confronto: non uno scontro tra posizioni inconciliabili, ma una riflessione condivisa sui problemi fondamentali della disciplina. Le divergenze metodologiche diventano qui uno strumento di avanzamento della ricerca.
Parteneri culturali și instituționali:
Cu sprijinul financiar al:
