Colecția „Constantza Buzdugan”

La plecarea din Italia, Constantza Buzdugan încredințează lucrările sale Academiei di Romania în Roma, dar din cauza situației de după război și a închiderii Academiei Române din Roma în 1947, toate lucrările artistei rămase în Italia vor dispărea cu excepția Pax, rămasă în continuare la sediul instituției.

În 1944, s-a reîntors în țară, unde aderă la Uniunea Artiștilor Plastici, iar anul următor a expus Nud și Tors de bărbat la Salonul oficial de pictură și sculptură al Fundației Dalles. În 1947, a expus la Galeria Djaburov din București macheta proiectului ornamental Cavoul Familiei Grigoriu-Buzdugan. A devenit membru cu drepturi depline la Uniunea Artiștilor Plastici din România, secția de sculptură în 1951. Un bust Leonardo da Vinci, comandat de Primăria Capitalei în 1953, se află în Parcul Herăstrău din București.

La Expoziția Anuală de Stat din 1954 prezintă Cap de fată Ludmila și un Bust Vasile Voiculescu. De asemenea, artista a realizat două Busturi George Enescu pentru Institutul Român pentru Relațiile Culturale cu Străinătatea (IRRCS) și pentru Filarmonica de Stat din București. În 1956, un Bust Anca la 18 ani și Cosașul au fost prezentate la Expoziția Anuală de Stat, bust care se regăsește în depozitul Muzeului de Artă din Constanța. IRRCS i-a cumpărat mai multe lucrări, printre care Pacea și Cap de fată, această ultimă lucrare împreună cu Cap monumental Nicolae Titulescu și Maternitate se află în depozitul Muzeului Național de Artă al României.

Statuile sculptate în lut în atelierele Pangratti, Drama și Poezia, propuse la Concursul Național din 1958 au fost comandate de Ministerul Culturii. Drama a fost instalată pe frontispiciul Operei din București, unde se află și astăzi. Portretul capul Constantin Brâncuși a fost foarte apreciat la Expoziția Interregională din 1962 și la Expoziția Anuală de Stat din 1963, ambele organizate la București. Rezerva Muzeului Național de Artă al României păstrează un exemplar al lucrării. Apoi, în 1967, un exemplar va fi cumpărat de Ministerul Afacerilor Culturale al Franței, acesta se află la Muzeul Național de Artă Modernă – Centre  Pompidou din Paris, de asemenea, ultimul exemplar aparține colecției familiei artistei.

În colecția familiei se mai regăsesc și trei statuete pe tema muzicii: Trio, Trio de coarde și Cor (Cvartet vocal), dar și Cap Anca, Bust Anca la 18 ani împreună cu mai multe desene. Din aceeași categorie pe tema muzicii face parte și Taraful, statuetă cumpărată de Uniunea Compozitorilor. În 1963, sculptează un Bust al Patriarhului Nicodim la cererea Patriarhiei Ortodoxe Române din București, lucrare pierdută alături de Cerb cu căprioară. În 1964, i-a fost aprobat de Comitetul pentru Artă din București un amplu proiect de lucrare, destinat litoralului și intitulat Vela.

Opera de maturitate include, printre altele, sculpturi ce au ca temă păsările: Două păsări, Două păsări față în față și Pasăre în cădere. În anii 1963-1965, evoluția sa în sculptură este evidentă prin stilul care se simplifică, dar și prin viziunea care cuprinde planuri mult mai ample: Trei dansatoare, Privind marea. Ultima etapă de creație include non-figurativul prin lucrări precum Cap de fată stilizat, Geneza I, II, III, și în special, prin ultima sa lucrare Orfeu, terminată în 1965, anul în care ia definitiv drumul exilului spre Franța, acesta fiind și anul morții Constanței Buzdugan.

Premii:

Laureată a Premiul Simu din anul 1938 pentru Chinezoaica.

Mențiune la Concursul Național din anul 1949 pentru macheta centenarului nașterii lui Mihai Eminescu.

Premiul al doilea la Concursul Național din anul 1955 cu macheta pentru Monumentul George Enescu.

Laureată a Concursului Național din anul 1957 cu macheta pentru Monumentul 1907.

Laureată a Concursului Național pentru decorarea litoralului românesc al Mării Negre din anul 1964, cu lucrarea Privind Marea, prezentată  în cadrul Expoziției „20 de ani de la Eliberare”.